Abordarea terapeutică prin conexiune interumană
Conexiunea interumană este un instrument terapeutic mai puternic și în același timp și sensibil, decât orice altă tehnică științifică- care facilitează accesul şi întâlnirea cu emoțiile pe care cineva le are și care deseori( la nivel inconștient) sunt refuzate să fie privite ca fiind parte din sistem.
Câteva gânduri şi puncte cheie despre conexiune, care nu susține omul doar în terapie, dar îl susține și în relațiile pe care le are cu cei din jurul său.
Conexiunea interumană :
-ne ajută să ajungem la rădăcina experienței și să o lucrăm;
-face întâi schimbări la interior iar apoi la suprafața, vine și aduce strălucire în obiceiurile noastre de a ne comporta și reacționa într-un mod mai sănătos;
-vine și ne învață să nu mai tolerăm disconfortul și să trecem la fapte concrete pentru bunăstare. Pare greu pentru că nu e familiar;
-învie și reînvie esența fiecărui om- ce cândva a fost atât de bine bătătorită și ascunsă de experiențe grele, încât se credea pierdută, uitată;
-este esențială pentru ca tot ce nu ajută în dezvoltare, să părăsească conștiința și să fie armonie;
-alăturată încrederii, implicării, susținerii- devin factori cheie în terapie și recuperare (și în viață), încât daca ea nu există, nici cea mai populară tehnică terapeutică nu poate să își intre rol cu adevărat;
-vine și echilibrează sistemul cu ajutorul încrederii și suportului activ. Astfel încât cine a suferit o traumă, să învețe să folosească din nou tot ce îl înconjoară în folosul său și să nu mai perceapă ca fiind ceva amenințător;
-apare diferit pentru fiecare om în parte, deci nu înseamnă că nu e prezentă;
-hrănește nevoia de bază a noastră a tuturor. Vine în ajutorul corpului să nu mai reacționeze atât de intens și instantaneu în fața unui pericol perceput de minte și să ajungă să reacționeze prin somatizare, tremurat, senzație de fugă, etc;
-te învață să nu mai păzești zona de confort și să lași corpul (și mintea) să se adapteze la noua normalitate;
-ne arată că mintea ne poate trăda și să oferim mai multă atenție semnalelor trimise de corp (mintea poate intra pe calea autosabotujului).
Pe când corpul, odată intrat în contact cu amprenta traumatică, vine și ne apără- e ca un reminder că e cazul să te întorci la propriul corp și să pui focusul pe aici și acum, pe ce poți controla tu- gândurile, comportamentele, reacțiile- toate ale tale. Corpul dă semnale mute, iar mintea e gălăgioasă.
Adevărul este că uneori ne iese ( și chiar bine) să fim în claritate și pe picioare, iar în alte zile parcă ne îndepărtăm și mai mult de ce am lucrat. Nu mereu e bine, alteori e foarte greu, dar de fapt sunt doar părți încă atașate de versiunea ta anterioară. Dar între bine și greu stă dorința de mai sănătos și mai bine. Însă observând acest proces înseamnă că avem conștiința de sine șI o conexiune cu noi înșine, cea mai importantă de fapt. Iar pentru a ajunge să avem o conexiune strânsă cu noi înșine, la început e nevoie de un ajutor din exterior- pentru ca apoi să se creeze mai ușor conexiuni sănătoase în exterior, fără un sprijin constant.
Afecțiunile legate de psihic sau emoțional înseamnă disconfort, dar conexiunea interumană vine și ne aduce aminte că se poate să accesăm cel mai profund sine al nostru și să curățăm ce e de curățat.
Conexiunea e vindecătoare pentru un sistem rănit și foarte rațional, pentru că trezește tot ce e viu în noi și ne îndeamnă să escaladăm propriile idei și convingeri, ca apoi să ne facilităm mersul prin viață, cu inspirație și creativitate.
Alexandra Androne 2024
