Cu ochii pe calatorie nu pe destinatie
Puterea interioara necunoscuta
Sa fim constienti de momentul in care imaginatia isi intra in rol si sa nu ne lasam coplesiti de lucrurile care sunt intense pare un obiectiv dificil de atins, dar niciodata imposibil. Ne sperie incertitudinea viitorului si avem frici sufocante, nimic anormal. Actionam din trauma si din neintelegerea prezentului, insa pentru toate exista un simbol al iubirii de sine. Simplu fapt ca setam o alarma pentru a doua zi sau intentionam sa avem activitate, vine tot din iubire de sine. Zic asta pentru ca tot ceea ce facem, facem pentru noi.
Filtrele de evaluare si ce este important pentru noi
Ne dorim sa ne fie curatate filtrele si inimile, dar mai presus de asta ne dorim sa fie curatata mintea de ganduri intruzive, de prezumtii care ataca celulele sanatoase ale cortexului si nu in ultimul rand sa ne curatam de energii. Dar am invatat un lucru pana la momentul prezent, totul trebuie tratat cu iubire. Frica cea mai mare se spulbera in fata iubirii. Totul devine nou si totul devine vechi, totul se invata si totul se dezvata. Frica e in noi tot timpul dar trebuie sa o observam si sa o calculam, sa ii dea cu minus mintii si noua cu plus. Suntem fiinte unice si diferite, dar frumosul apare cand gandirea difera insa aspiratiile sunt la fel. Aspiratii de viata, iubire, dezvoltare si viziunea pe care o acordam sufletului nostru.
Lucrul mai putin cunoscut despre ce simtim este ca uneori tindem sa privim prin prisma imaginatiei decat prin prisma realitatii si atunci exista o discrepanta pentru ca actionam ca in trecut. Acel trecut in care noi nu mai suntem cum eram la nivel mental si emotional. Cand suntem in contact cu imaginatia, constienta noastra nu este in contact cu divinul si cand nu suntem in contact cu divinul, nu putem sa ne aducem in prezent si sa privim lucrurile din perspectiva corecta.
Atunci cand perseptiva este eronata, corpul ajunge sa somatizeze si de-alungul anilor s-a ajuns la ideea ca noi ca oameni stocam imagini, experiente si emotii la un nivel celular, ceea ce inseamna ca durerea nu se stocheaza in suflet sau in minte ci undeva in corp. Insa, pentru a putea intra in contact in corpul trebuie sa acceptam acea stare naturala care va elimina tensiunea initiala si va ajuta sa ghideze persoana pentru a-si observa ritmul vocii sufletului. Avem un model creat despe lume insa ne putem construi si singuri propriul model, realitatea noastra inconjuratoare care ne poate aduce doar beneficii. Insa, accesul la constientul nostru divin se face numai prin acceptarea celulelor noastre divine. Noi suntem divinul si noi putem acorda sufletului timp sa inteleaga ce are nevoie si ce trebuie sa sustraga din lumea inconjuratoare.
In consecinta pentru a putea intra in contact cu sufletul, trebuie sa ii transmitem creierului mesaje simple fara subinteles, pentru ca de fapt ii transmitem la nivel inconstient ceea ce ne dorim exact sa se intample. Mesaje in termeni pozitivi si care sa ajute creierul sa creeze acea harta usor de urmat pana la suflet. Ca fiinte celulare ce suntem, trebuie sa intelegem ca realitatea noastra este perceputa prin intermediul sistemelor senzoriale pe care le-am primit la nastere si ca depinde de noi cum filtram acele simturi.
Suntem vibratie si energie vindecatoare, suntem medicamente pentru alte suflete pentru ca cunoastem esenta iubirii si la randul nostru am aplicat medicamentul pe propriul suflet. Avem blocaje care ne sufoca dar circuitul isi urmeaza calea si in prezent exista doar realitatea actuala, o realitate in care ne putem pierde dar daca constientizam acest lucru, ne putem recentra si aduce la lumina divinitatea interioara. Trebuie sa redam muzica sufletului si sa revenim in momentul prezent pentru ca noi suntem singurii care pot privi dincolo de suferinta individuala. Consider ca trebuie sa gandim precum starea pe care o dorim sa o simtim. Dar nu este mereu usor sa schimbam imaginatia, insa imaginatia este facultativa. Tot ceea ce simtim, tot ceea ce ne dorim putem sa atingem.
Am inteles ca a fi imperfect intr-o lume aparent perfecta necesita o interactiune deplina cu nevoile si emotiile. Asta inseamna ca trebuie sa ne bucuram de o calatorie care ne poate defini si sa ajungem sa iubim ceea ce facem cu fiecare zi mai mult. Ochii nostrii trebuie sa fie tintiti la calatorie nu la destinatie, pentru ca asa vedem perspectiva reala a vietii si invatam sa ne stergem programele si comportamentele aparute in urma unei traume.
Un sentiment traumatic poate parea o eternitate insa eternitatea este sufletul si sufletul nu cunoaste traume, cunoaste doar iubire.
Alexandra Androne 2021
