Sa fii conectat inseamna sa reduci pe cat posibil trairea in inexistenta

Armonia interioara se aseamana cu bucuria unui copil care vede prima data marea si calca in scoicile care ii ranesc pelicula de pe suprafata talpii. Asa de frumoasa e acea armonie interioara,o spun pe cuvant. Insa materializarea autenticitatii sufletului cere timp, rabdare si grija de sine.

Sa fii prezent pentru tine insati nu este ceva gresit, ajuta la experienta personala si la dezvoltarea maturitatii emotionale. Pe de cealalta parte sa fii prezent si conectat doar completeaza o mica parte a sufletului, insa nu se reduce doar la atat.

Sa fii conectat inseamna sa reduci pe cat posibil trairea in inexistenta- sa reduci acea parte a mintii care te indeamna la unele actiuni doar pentru a face alte actiuni, care actiuni te indeparteaza de ceea ce s-a rugat sufletul sa primeasca. Atentie, sufletul sa primeasca la nivel spiritual si nu la nivel material. Pentru de foarte multe ori confundam o conexiune materiala sau fizica cu una spirituala din cauza vulnerabilitatii noastre la ceea ce auzim si la entuziasmul de moment, dat de substanta chimica numita dopamina.

Iar dopamina are la baza nevoia de recompensa pentru ca creierul anticipeaza ce o sa primeasca daca va realiza o anumita actiune care ii va oferii placere. Dar dopamina nu este substanta prezentului, este substanta dorintei de moment si sistemul nostru de recompense neurochimice nu cunoaste esenta divina a sufletului.

Sa reducem trairea din viitor tine si de alegerile pe care le facem in plan local, raportandu-ne la ce putem sa invatam de la stramosii nostrii. Bunicii mei stateau la tara si curtea lor era inconjurata de un gard de lemn vopsit albastru, confectionat de bunicul cu iubire si blandete. Cand eram mica, obisnuiam sa ma minunez de toate gardurile vecinilor bunicilor mei si sa analizez fiecare gard care avea un model diferit de pe strada. Imi doream si eu acelasi lucru pentru bunicii mei, credeam ca ii va face mai fericiti un ceva diferit, acel ceva in plus care parea mai stralucitor. Dar apoi am inteles ca in spatele lui era de fapt povestea adevarata si ca acel gard era tot ceea ce ei aveau nevoie. In spate era iubire si blandete, ceea ce o curte are nevoie pentru a improspata pomii fructiferi. Aveau acel lucru pentru care s-au rugat si nu cautau ceva diferit.

Si atunci am inteles copil fiind, ca fericirea nu sta in a cauta ceva mai mult ci a in inbogatii ceea ce ai deja. Pentru ca fericirea e o stare de spirit pe care o cultivi cu rabdare si este inconjurata de energia inimii tale, nu de inexistenta trairilor.

Iar acum mi-am adus aminte ce a dat de inteles o prietena, intr-o discutie despre viata. Despre faptul ca noi vrem intodeauna mai mult ,ca noi cautam in alta parte ceea ce avem la o aruncatura de bat si practic nu putem sa il observam, doar pentru ca este acolo si stim ca o sa fie acolo.

Si ea a spus asa : “De ce sa ne dorim Palo Santo cand avem mirul pamantului romanesc ? De ce sa ne dorim alt om cand de fapt avem langa noi ceea ne-am rugat sa primim ? De ce sa ne dorim vindecare pe Athos cand avem muntii nostrii plini de energie vindecatoare?”

Iar eu de aici inteleg ca traim in inexistenta, in acea stare de dorinta a captarii viitorului, de fapt a controlului asupra viitorului. Dorinta care este inselatoare si ne atrage atentia usor-usor doar pentru a stimula acea parte din creier, acel robotism. Toate insa sunt constientizari inutile daca nu actionam conform sufletului si actionam dupa un program inscris in celule inca din vechi timpuri.

Inexistenta si imaginatia sunt strans legate pentru ca raportul dintre cele doua conduce la o activare a ceea ce face mintea din noi. Insa recent am descoperit ce inseamna sa traiesti in prezent, sa simti in prezent si sa fii recunoscator pentru ceea ce ti se intampla in prezent,placut si neplacut.

Cand ne dorim mai putin, primim mai mult. Punctul cheie minunat este cand ne amintim ca noi deja avem ceea ce unii oameni cauta sa primească. Ma refer strict la ce are sufletul de oferit pentru lumea inconjuratoare. Asta pentru ca acei oameni care cauta sa primeasca nu au acea sclipire din interior , raman blocati in imaturitate emotionala de la o varsta frageda si acel blocaj este egal cu nonactiunea. Si cauta sclipirea si o cauta si iar o cauta, pana cand actioneaza la fel, actiune care doar blocheaza regasirea cu sinele.

Intr-un limbaj mai comun sa iti regatesti sinele inseamna sa iti cunosti valorile si sa iti apreciezi calitatile umane care sunt unice pentru fiecare individ in parte. Da, de acord, trauma afecteaza personalitatea in totalitate dar sufletul ramane pur si in pace, in aceste conditii gradul de control al mintii creste pentru ca este indirect proportional cu ceea ce simte sufletul.

Apropierea si dedicarea starii sufletesteti face diferenta, ritmul interior creste si vibratia reala autentica o poti simtii de peste hotare. Iar viata este ca un exercitiu de imaginatie egoist pentru ca te conduce mental in viitor la acele lucruri de care iti este teama sa se intample din nou si din nou. Sunt lucruri care ne sperie insa nu ne distrug la nivel de suflet, asta pentru ca atunci cand invatam sa ne evaluam nevoile si sa cunoastem valorile personale pur si simplu inexistenta dispare, nu ne mai luptam cu ea. Semnul de intrebare pentru umanitatea care ravneste la libertate sufleteasca apare cand isi urmareste instictul si nu intuitia, acea octava superioara care te indeamna spre ce ii este bine sufletului insa din pacate in continoare mintea continua sa primeze.

Lucrurile se schimba de la o zi la alta si parca cand te uiti si mai adanc in interiorul tau observi ca ajungi la linia de sosire mai repede si mai puternic decat iti inchipuiai, pentru ca accesezi acele resurse care asteptau sa te suprinda.

Resursele din stare latenta ies la suprafata si fac miracole pentru omenire, asta pentru ca linia de final nu este egal cu sfarsitul, este egal cu inceputul unui noi ere de evolutie si dorinta pentru binecuvantare sufleteasca.

Sa intelegi cursul vietii nu este usor , dar cand cade perdeaua de pe ochi reusesti sa zambesti si sa vezi dincolo de reactia imediata in fata unui pericol de natura emotionala. Reactie care acceseaza doar mentalul, pentru ca sufletul nu este condus de nimic.

Sufletul conduce.

Alexandra Androne 2021